Preoţii de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au întâlnit în Capitală[2022-09-29]de Ştefana TotorceaPreoţii de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au întâlnit joi la Centrul Naţional de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală. Şedinţa a fost prezidată de Părintele Ionuţ Tutea, consilier eparhial şi coordonatorul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi de coordonatorul preoţilor de caritate din eparhie, Părintele Gabriel-Alin Nica. „A fost o bucurie să ne revedem cu toţii după aceşti ani grei ai pandemiei, în care întâlnirile fizice au fot aproape imposibile. A fost un moment al bilanţului. Am văzut cum am trecut cu toţii prin această perioadă şi ne-am pus cumva de acord să vedem în ce fel ne coordonăm activităţile, programele pentru perioada care urmează”, a declarat Părintele Consilier Ionuţ Tutea după întrunire. „Ne confruntăm cu noi provocări în acest nou context social şi din această cauză preoţii de caritate trebuie să aibă cu toţii un răspuns unitar, să-şi intensifice misiunea la căpătâiul bolnavilor şi să mărturisească dragostea lui Hristos prin prezenţa lor în mijlocul celor între care sunt trimişi.” „A fost un moment foarte bun şi pentru a oferi colegilor noştri nou-intraţi în rândul preoţilor de caritate prilejul de a cunoaşte pe cei cu mai multă experienţă, pentru a învăţa câte puţin din experienţa celor care, de mai mult de zece ani, îşi desfăşoară activitatea în acest mediu deosebit al îngrijirii bolnavilor”, a adăugat coordonatorul Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Credem că este foarte important ca, atunci când se întâlnesc, fiecare dintre ei să aducă şi să împărtăşească şi experienţele bune, practicile bune, astfel încât, pentru cei care sunt mai noi sau pentru cei care nu au avut parte de provocări să fie mai uşor să-şi îmbogăţească experienţa profesională şi să facă treabă bună acolo unde sunt chemaţi”, a încheiat Părintele Ionuţ Tutea. În Arhiepiscopia Bucureştilor există 62 de preoţi care le slujesc atât celor aflaţi în spitale, cât şi în instituţii de ocrotire socială. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 594, Ultimul acces: 2026-10-12 13:31:33
|
Timp total: 0.04s...
[]:1